Romanian Journal of Health Manager | Page 63

va achiziţiona aparatura, se va face specializarea cadrelor medicale şi informarea corectă a pacienţilor asupra acestor tratamente. Cât de des se face în România rejuvenare cervicofacială cu transplant autolog de ţesut adipos îmbogăţit? Putem spune că ProEstetica Hospital este printre puţinele clinici care efectuează acest tip de intervenţii în România. În clinica noastră se efectuează astfel de intervenţii săptămânal. Are indicaţii medicale precise, de exemplu după chirurgia bariatrică? Indicaţiile sunt multiple. Regenerarea tisulară corectează îmbătrânirea tegumentului, cearcănele, pierderea volumelor feţei, laxitatea anumitor zone, modificări pe care le putem întâlni şi după chirurgia bariatrică. Care este profilul pacientului care poate apela la liftingul vampirului, corecţia facială după slăbire? Beneficiază de PRP pacienţii cu probleme de aspect al tenului, cearcănelor, sechelelor post-acnee, hiper sau hipopigmentări sau pentru vergeturi, cicatrice situate în diferite părţi ale corpului. „Liftingul vampirilor” sau terapia cu PRP Terapia cu PRP este una din cele mai noi proceduri folosite în medicină şi chirurgia estetică pentru regenerarea pielii. Consacrată deja sub denumirea de „Liftingul vampirilor”, procedura presupune recoltarea unei mici cantităţi din sângele pacientului într-o eprubetă specială, care apoi este centrifugată. În final, se extrage fracţia activată de plăcuțe sangvine, alături de factori de creştere şi regenerare tisulară. Dr. Dana Jianu foloseşte acest tratament pentru: întinerirea şi regenerarea pielii, diminuarea ridurilor fine, umplerea ridurilor profunde, augmentarea buzelor, refacerea fermităţii şi îmbunătăţirea aspectului gâtului, decolteului, mâinilor,etc. Anul III / Nr. 9(4) / 2015 Workshop-ul dinaintea SIMCR La workshop-ul intitulat “Noi frontiere în medicină şi chirurgia regenerativă. Interdisciplinaritate, cercetare şi aplicaţii clinice”, care a avut loc înaintea SIMCR s-au înscris aproximativ 50 de medici - chirurgi plasticieni, medici de chirurgie generală interesaţi în chirurgia sânului. Cât costă în România intervenţia, în clinica dvs. şi câte intervenţii de acest tip aţi făcut până acum? Tratamentele regenerative pot costa între 200-300 de euro (PRP) şi până la câteva mii. Putem spune că astfel de intervenţii de regenerare cervico-facială complete se bazează pe tehnologie avansată, kituri speciale, echipamente sofisticate care sunt costisitoare, dar care produc regenerare tisulară, adică ţesuturi mai tinere, mai tonifiate, mai strălucitoare. Avân d în vedere că liftingul vampirului este o metodă mai puţin invazivă decât liftingul clasic credeţi că românii se vor înghesui s-o facă? Termenul de lifting poate induce o idee falsă că efectele tratamentului cu PRP sunt similare liftingului chirurgical, clasic, cu incizii. “Liftingul vampirilor” se adresează pacienţilor cu bune rezerve regenerative şi cu nevoie de reintegrare socială rapidă, care caută o tuşă de refresh, de strălucire, de aspect mai tonic al ţesutului, o remodelare tisulară, a colagenului şi fibroblastilor cu impulsionarea metabolismului celular. Tehnica Vampir necesită mai multe şedinţe (3-4 şedinţe) la intervale variabile de timp, între 2 și 4 săptămâni (în raport cu scopul urmărit). Ce se întâmplă dacă pacienta nu îşi permite mai multe şedinţe, efectul va fi compromis? Efectul nu va fi compromis. Desigur, repetarea tratamentului poate duce la rezultate mai bune, dar orice şedinţă este mai bună decât nimic. Terapia Vampir este în acest moment cunoscută în lumea actorilor, vedetelor din media şi showbiz. Pacienţii care apelează la clinica dvs. sunt doar din România? Pacienţii noştri nu sunt împărţiţi în categorii socioprofesionale. Criteriul de alegere a acestui gen de tratament este utilitatea lui în cazul respectiv. La noi în clinică au fost trataţi de-a lungul timpului numeroşi pacienţi din străinătate ca şi oameni din profesii diferite şi vom fi deschişi în continuare tuturor pacienţilor. 63