Revista Orizonturi Literare septembrie 2013 | Page 47

Orizonturi Literare/ sepembrie 2013 47

Într-un aeroport stătea o tânără care urma să facă o călătorie mai lungă. Şi-a cumpărat de-acolo o carte că să treacă mai repede timpul şi un pachet de biscuiţi.

S-a aşezat pe un scaun, şi-a pus bagajele lânga ea şi s-a apucat să citească. La un moment dat s-a întors să ia un biscuit din pachetul de lângă ea. A observat cu surprindere că la mică distanţă era aşezat un domn care citea un ziar, şi care fără să-i ceară permisiunea a început să ia şi el din pachetul de biscuiţi.

Cu toate că s-a simţit indignată, politeţea a împiedicat-o să îi reproşeze că are un comportament nepotrivit. Dar pe masură ce ea lua câte un biscuit, lua şi el unul şi asta a făcut ca până la urmă tânăra să devină foarte nemulţumită.

Când a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a întrebat plină de resentimente: “Oare îndrăzneşte să mi-l ia şi pe ultimul?”

Bărbatul a luat într-adevăr ultimul biscuit, l-a rupt în două şi i-a oferit zâmbind cald o jumătate. Simţind că el a depăşit limita bunului simţ, tânăra s-a ridicat furioasă şi s-a îndreptat spre un alt colţ al sălii de aşteptare.