20 Orizonturi Literare/ sepembrie 2013
MI-E GURA SEACĂ DE IZVOR!
Mă-nfior și iar mă pierd,
între iia de cuvinte
și cuvântul mi-l desmierd,
chiar și-n lacrima cuminte.
Mi-este gura seacă azi...
de izvorul tău ce minte
și de cetina de brazi,
ce mă mângâia pe frunte.
Te-oi cânta mereu în vers
râul meu din rădăcină!
sunt o proscrisă-n Univers...
că nu trăiesc în tine, nu am vină!
Mi-e dorul tău pe buze pus!
cuvânt rostit cu mult fior;
din răsărit pan´la apus,
vei fi pe buze-mi tot un dor!
Când am scris acest poem, un coleg dintr-un grup de poezie,
mi-a spus că mă dau "lovită în aripă"
...că, dacă mi-e dor și iubesc România, de ce am plecat?
Ce pot să aleg, între două opțiuni:
România, sau copiii mei, pe care i-am crescut greu singură
și cărora le-am dedicat toată viața mea? Mai pot alege?
Pentru moment, nu am opțiuni, dar va veni și vremea
când va trebui să mângâi trunchiul nucilor mei, și cu asta aș simți că mângâi sufletul mamei mele, să simt parfumul bradului de lângă poartă, ca și cum ar fi parfumul tatălui meu, să văd cum răsare soarele de pe veranda casei mele. Atunci și numai atunci, m-aș simți ACASĂ! Și să nu-mi spună mie cineva că visele nu se împlinesc, că destinul nu e scris pe frunte sau că mă dau lovită în aripă. Până atunci, tac...și tac... căci sunt un suflet rătăcit...singuratic, care scrie cu cerneală roșie ce pulsează în fiecare vers sau cuvânt și pulsează românește!