Raw Generation Expo Cluj Napoca 1 | Page 19

ESANTE

Text prezentare: Esantè, o companie axata pe importul de hrana raw (cruda) - fructe uscate, seminte si nucifere crude, uleiuri presate la rece-, promoveaza si sustine un stil de viata ce implica o alimentatie sanatoasa, naturala si nutritiva

STUPINA AVRAM

Pentru noi apicultura reprezintă devotament, armonie, pasiune, iubire și satisfacție, într-un cuvânt DapiS. Noi o considerăm o meserie nobilă, o artă și o știință pe care vrem să o descoperim zi de zi. Viața de apicultor o vedem ca pe o dramă, o comedie, o romanță și multă aventură. Când descoperi în totalitate ce înseamnă frumusețea familiei de albine, ca organizare începi să prețuiești viața, începi să te bucuri de acele frumuseți pe care Dumnezeu le-a creat în jurul nostru, și pe care datorită vitezei nu le mai vedem și nu le mai simțim. Începi să iubești albinele și chiar înțepăturile lor. Stupina noastră a luat naștere în anul 2011. Până în momentul intrării în colectivitate a copiilor noștri, gama noastră de produse a fost una extrem de simplă, doar miere la borcan. Atunci a început partea de cercetare și dezvoltare a produselor noastre. Dorința de a avea copii sănătoși ne-a determinat să creăm produse simple, dar cu rezultate complexe pe partea de imunitate, anemie, rahitism și tranzit intestinal. Particularitatea produselor pe care le-am creat a fost gustul. A fost o adevărată provocare să concepem un produs concentrat în polen și propolis și totodată să fie bun la gust. Pentru îmbunătățirea calităților acestui produs am adăugat și cătina. Acesta a fost primul nostru produs Dapis Mix Forte. Un produs ”bombă” pentru organism, care ne-a creat începutul afacerii noastre.

Secretul succesului nostru, atât pe plan profesional cât și pe plan personal este DapiS.

De ce DapiS?

Pentru ca Dani și Sarah vor fi întotdeauna primii noștri degustători, iar munca noastră le este dedicată în totalitate lor.

Dragostea pentru copiii noștri și dorința ca aceștia să fie sănătoși ne face ca să punem mult suflet în produsele noastre.

Așa ca... prima data când gustați din mierea noastră, gândiți-va că aceasta a fost mai întâi pentru copiii noștri.